am obosit s ă alerg… vreau doar să merg ascultându-mi paşii adâncindu-se domol într-o pădure desfrunzită vreau să mă pierd rătăcind pe multiplele ei cărări invizibile ţesute sub covoarele destrămate de frunze uscate în liniştea amorţelii vreau să aud...

Aş vrea mărgele din perle rare pe-ascuns culese din visele tale şi dimineaţa lumina aş vrea blând să răsară pe faţa ta dacă se poate aş vrea să-ţi transmit din copiărie un zâmbet timid să gâdili în palme puf de păpădii să alergăm ambii râzând prin câmpii...

Masca pe care o porţi s-a prins de tine atât de bine, încât, dac-ai scoate-o nu te-aş mai recunoaşte Iniţial, ea nu zâmbea la fel de cald ca tine. Deşi o facea foarte bine, zâmbetul ei ramâinea oarecum artificial Cu timpul, însă, ea s-a grefat cameleonic...