vise cu ochii deschisi

În fiecare clipă transform gândul din mine în proiecții visătoare materia devine viață din aduceri aminte În fiecare clipă transform aducerile aminte în materii visătoare viața devine proiecția gândurilor din mine În fiecare clipă transform viața din...

Păsările timpurilor himere călătoare cu aripi din cenușa clipei care moare Păsările gândurilor zburați străbătătoare peste înalte ceruri și mai adânc ca marea Păsările visurilor vibrați incandescente planând în universuri clare, transcendente Păsări ale...

timpul, după o inspirație lungă, a expirat... sufletele imponderabile se descompun în inombrabile frag-men-te... me-ta-mor-fo-zân-du-se spre a redeveni lumină și infinit

cu timpul, tristețea își schimbă culorile... uneori ne surprinde ca ceața într-o dimineață de iulie ne învăluie, așa, dintr-o dată, că nu vedem decât lapte... trecuți de ora zece, însă, soarele demistifică totul, inundându-ne de lumină

în weekend vara și-a schimbat decorul din cer a năvălit parcă musonul și plouă-atât de mult, și-atât de "hors saison" că muza deprimată bea ceaiuri în salon. eu zic că vara-i lungă, și ploaia o să treacă - ea stoarce lacrimi din pian ca o zeiță greacă...

pe actualul culoar plafonu-i de-un sumbru dur tristețea - de o frumusețe rară pe actualul culoar ea cântă lung - el cântă scurt aceeași melodie la chitară pe actualul culoar intermitent se mai aud ecourui lungi, pași din trecut pe actualul culoar prezentul...

În faţa porţilor Tale stau cu mîna'ntinsă cu pleoapa stinsă... Arucşul taie la vioară o muzică plânsă, tristeţea ei funebră mă încântă, răspicandu-mi sufletul în mii de eclatări... O, Îngere veșnic, ascultă-mi ruga ce urcă pe trepte invizibile spre Templul...

atâta liniște-i în noi, atâtea ierni și-atâtea ploi, atâția îngeri și plopi goi, atâtea frunze în cădere, doruri cuprinse de tăcere, după un mut la revedere. în capete de vis lăsate - inimi nedesfăcute, plate, dosare reci, aproape moarte. atâta dragoste...

atâta liniște-i în noi de-atâtea ierni și-atâtea ploi atâția îngeri și plopi goi atâtea frunze în cădere doruri cuprinse de tăcere după un mut la revedere în capete de vis lăsate istorii vechi și ne-clasate atâta dragoste uitată ca o nălucă suspendată...

mă duc să cânt! că-s tulburi apele albastre mă duc să cânt! dansează florile în roiuri pe pământ mă duc să cânt! de dragul vântului ce în rafale bate, când cucuveaua flueră-n singurătate mă duc să cânt! pentru acele ploi liniștitoare ce își trasează venele...

atât de multe-aș vrea să-ți spun, dar nu am forțe să-mi adun cuvintele pierdute sau împrăștiate prin flori înrourate, în zumzet de albini, și foșnet de cireș văratec. atât de mult aș vrea să-ți cânt, însă un nod mă roade blând și glasu-mi tulbură plăpând...

la văzul umbrei tale-albastre îmi infloreşte plexul în culori mi-întind aripile şi zbor spre cerul inundat de astre când umbra ta mi-aduce flori le iau cu mine după pleoape arunc petalele pe ape, topind în val un rece dor departe eşti, dar umbra ţi-e...

Aş vrea mărgele din perle rare pe-ascuns culese din visele tale şi dimineaţa lumina aş vrea blând să răsară pe faţa ta dacă se poate aş vrea să-ţi transmit din copiărie un zâmbet timid să gâdili în palme puf de păpădii să alergăm ambii râzând prin câmpii...

aruncate de mine în vânt două cuvinte-au prins aripi zburând în trecut pe pământ pe-acolo pe unde ai hoinărit cu inima limpede trecând prin lume ca floarea repede două cuvinte m-au întruchipat deşi erai rece te-au dezgropat ochii ţi i-au căutat tâmplele...

Visam că merg pe străzi albastre Şi-ţi căutam privirea În ochii trecătorilor necunoscuţi... Degeaba! Erai absent ori plecaseşi în visul alteia, Înainte ca eu să te fi găsit. Am incercat apoi să-mi amintesc De timbrul vocii tale, De felul în care Îmi pronunţai...