atât de multe-aș vrea să-ți spun
atât de multe-aș vrea să-ți spun,
dar nu am forțe să-mi adun
cuvintele pierdute
sau împrăștiate
prin flori înrourate,
în zumzet de albini,
și foșnet de cireș văratec.
atât de mult aș vrea să-ți cânt,
însă un nod mă roade blând
și glasu-mi tulbură plăpând
și-atunci eu tac,
ascult umil
tăcerea munțior
și vuetul de vânt sălbatec.
atât de mult aș vrea să-ți văd,
iubito, ochii-muguri,
dar între noi necontenit
tot ard nestinse ruguri...
mă las furat de amintiri
și te aștept ca un copil
și-mi pare că acuș revii...
atât de repede-ai plecat,
tu, floarea mea mirată,
și-atâtea nu am reușit să-ți spun,
nici cânt,
și sunt atât de dezgolit,
mă pierde-un dor
c-aș vrea să mor ...